Cosmarul copilariei mele

Pot sa spun ca am fost un copil rasfatat, eram cea mai mica in familie, de aceea, m-am bucurat de multa atentie si am primit, de cele mai multe ori, tot ce mi-am dorit. Am, insa, o amintire din copilarie, pe care eu o consider un cosmar al copilariei mele. Nu-mi placea deloc sa merg la gradinita. Chiar daca am mers foarte putin (cam un an, asa zice mama), pastrez inca acea impotrivire si acea teama de gradinita. Este interesant cum pot astazi inca sa-mi amintesc de acele senzatii, sa le resimt, sa-mi amintesc tot ce simteam, momentele neplacute, cat de mult plangeam si ma impotriveam.

Intr-adevar nu-mi placea deloc la gradinita. Erau mai multe motive, dintre care cel mai important era o doamna profesoara pe care nu o iubeam deloc. Era atat de acra mereu, atat de dura cu copiii, ca-mi era mereu teama de ea si incercam sa o evit. Daca imi placea la gradinita sa ma joc cu ceilalti copiii, pai puteam sa-mi refuz aceasta placere pentru a nu o vedea pe aceasta femeie. Imi amintesc odata, cand ma duceau mama cu tata la gradinita si chiar la intrare era ea, am inceput atat de mult sa plang, sa ma impotrivesc ca parintii mei nu stiau ce sa-mi faca. Nu stiu daca m-a pedepsit vreodata, pentru ca nu-mi amintesc bine, dar va dati seama de frica pe care mi-o inspira daca o tin minte si astazi.
Imi dau seama cat de mult pot influenta sentimentele unui copil educatoarele de la gradinita, pentru ca la acea varsta suntem inca maleabili, invatam din tot ce vedem, suntem in formare, mintea noastra absoarbe tot felul de informatii, ne formam fricile si barierele, care apoi ne insotesc toata viata.

Pe langa aceasta femeie dura, pe care o evitam, mai era o doamna, pe care o iubeam foarte mult. Era o femeie foarte buna si ingaduitoare, care ma lasa sa nu dorm la amiaza daca nu vreau, iar pentru mine, acesta era un semn de bunavointa si intelegere. Am amintiri foarte frumoase despre aceasta femeie, care a fost pentru mine ca un fel de zana buna. Am intalnit-o de cateva ori, acum cativa ani. Chipul ei s-a schimbat foarte mult, abia de am recunoscut-o, dar a ramas la fel de blanda si m-au emotionat aceste intalniri.
Acum, cand sora mea are copii si trebuie sa mearga la gradinita, ii inteleg atat de bine cand zic ca nu vor. Copiii au, in general, un fel de antipatie fata de gradinita. In primul rand, aceasta vine de la obisnuinta de a fi alaturi de parinti, o obisnuinta normala, dar nu si sanatoasa, dupa parerea mea.

Chiar daca nepoteii mei nu mai au la gradinita doamne de care sa le fie frica, doamne inadecvate, lor oricum nu le place sa mearga acolo. Acel gen de dependenta pe care il cultiva parintii la copiii lor este cauza acestei frici de gradinita si de mediul social. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa fie independenti, inca din primii ani de viata.

FacebookGoogle+LinkedIn

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>